Dragă Andreea,
M-am bucurat să îţi scriu chiar şi înainte de a mă aşeza la calculator cu o foaie curată şi albă de Word în faţă. Ştiu că sună ciudat şi că ai ridicat deja o sprânceană, dar vei înţelege când îţi voi spune că, înainte de a mă apuca de scris, am stat puţin şi am săpat prin fotografii vechi de paisprezece ani, am revăzut unele dintre primele mele scrieri şi m-am bucurat că eu şi Alex împărtăşim încă aceeaşi pasiune şi plăcere de a călători.
Ştiu că eşti deja de acord cu ceea ce voi scrie eu aici. Însă tot vreau să împărtăşesc cu tine motivele pentru care eu promovez călătoria pe îndelete, motivele pentru care eu cred că, decât să numărăm destinaţii multe şi să batem recorduri în cifre, mai bine numărăm zile şi ore petrecute într-un singur loc, numărăm clipe frumoase şi măsurăm cât de mult ne-am ataşat de o destinaţie, cunoscând-o mai bine. Nu spun că ar trebui să stăm mai mult pe acasă (deşi, chiar dacă nu recunoaştem, avem cu toţii nevoie şi de asta), spun doar că trebuie să ne gândim bine, atunci când pornim la drum, dacă foamea noastră de a vedea cât mai multe nu este precum foamea de dulce. Dulcele cere dulce şi creează acea nevoie care nu va fi niciodată satisfăcută şi care nu poate duce la nimic bun, nu e aşa?
Iar noi, oamenii, suntem nişte specii tare interesante, o combinaţie între păsări şi copaci, avem această abilitate de a ne smulge din rădăcini, de a zbura şi de a ne replanta în altă parte. Cu toate acestea, procedura poate fi dureroasă şi lipsită de sens dacă este făcută pe grabă. Pentru ca rădăcinile noastre să se prindă avem nevoie de un timp, iar fără ele nu cred că putem trăi la nesfârşit.
Cea mai frecventă afirmaţie pe care o facem la întoarcerea dintr-o călătorie este: „A fost minunat, păcat că nu ne-a ajuns timpul” sau „păcat că am stat aşa de puţin”. Ce înseamnă puţin şi ce înseamnă mult? Asta depinde de tine şi de fiecare călător în parte. Da, nu oricine îşi poate permite să stea o lună, două sau chiar trei într-un loc. Avem joburi care ne leagă de o adresă fixă, familii şi copiii şi un program ce nu se potriveşte cu o viaţă nomadă; asta nu înseamnă, însă, că trebuie să ne fragmentăm zilele de concediu în bucăţi mici şi să alergăm de colo colo, încercând să vedem cât mai multe într-un timp cât mai scurt şi ajungând înapoi acasă mai storşi de energie decât eram când am plecat. Pentru mine şi pentru Alex, nouă zile sunt un minim necesar pentru o vacanţă împreună. Chiar dacă nu am fost de la început conştienţi de asta, dacă mă uit acum în urmă constat că, cel puţin atunci când am ales să vizităm un oraş, am alocat undeva între nouă şi douăsprezece zile (Paris, Viena, Roma, Lisabona, Barcelona ar fi doar câteva exemple).
Aşa că iată cel puţin 8 motive pentru care cred eu că e mai bine să alegem o perioadă mai lungă pentru o vacanţă sau un concediu, atunci când acest lucru este posibil şi depinde de noi.
1. Mai mult timp pentru pregătire
Să te documentezi şi să planifici cum îţi vei petrece două săptămâni într-un singur oraş e cu siguranţă mult mai uşor decât să te documentezi şi să îţi planifici un circuit care va trece prin cinci oraşe şi mai ştiu eu câte alte localităţi pitoreşti sau parcuri naturale. Nu sunt împotriva circuitelor, dar cred că cel mai bine e ca acestea să urmărească o idee, o temă. Aş da drept exemplu aici călătoria mea cu Ina pe Dunăre, în care atenţia noastră s-a îndreptat mai ales la ceea ce se întâmplă în jurul fluviului. Sau călătoriile Ghiocelei pe urmele lui Monet sau pe urmele Ioanei d’Arc.
2. Mai mult timp pentru autocunoaştere
Am tot întâlnit în ultima vreme o vorbă care spune că nu poţi fi tu însuţi dacă nu te cunoşti pe tine însuţi. Ce legătură are asta cu vacanţa? Îţi explic imediat. Purtăm de atât de multe ori măşti. Nu intru acum în detalii, dar toţi purtăm măcar ocazional o mască, la muncă şi acasă. Iar când călătorim ne simţim deodată obligaţi să adoptăm măşti standard, cum ar fi „masca persoanei culte interesate de Mona Lisa”. Câţi din toată marea de oameni înghesuiţi în faţa tabloului de la Luvru sunt cu adevărat pasionaţi de istoria artei, câţi au albume de artă acasă sau au citit măcar o carte despre viaţa unui pictor? Aleg să nu răspund pentru că nu ştiu. Probabil că nici tu nu ştii, dar îi vezi şi îi recunoşti. Oameni mai preocupaţi să îşi facă fotografii cu spatele la un monument decât să zăbovească mai mult privindu-l. Oameni care nu vor să îşi scoată masca şi să se cunoască, să facă ceea ce le aduce cu adevărat plăcere într-o călătorie. Atunci când călătoreşti mai multe zile, ai o şansă să ieşi din vârtejul dorinţei de a vedea tot ce se poate vedea şi să ajungi să te bucuri cu adevărat de o destinaţie, ai timp să laşi deoparte prejudecăţile şi tiparele şi să transformi vizita într-o experienţă personală. Revenind puţin la Mona Lisa, trebuie să îţi spun că am trecut pe lângă marea de oameni de care am pomenit mai sus fără regret şi fără să văd tabloul. Dar am stat şi am plâns de emoţie la Orsay, în faţa picturilor impresioniştilor, pentru că abia acolo aveam, la modul cel mai personal, o legătură afectivă. Trebuie să îţi cunoşti pasiunile, trebuie să ştii ce te bucură cu adevărat, fie că e arta, mâncarea, natura sau, de ce nu, câte puţin din fiecare. Dar nu tot, pentru că nu se va putea niciodată tot. Nu avem timp nici să ne cunoaştem oraşul în care trăim suficient de bine pentru că ne găsim scuze sau, mai aproape de adevăr, pentru că acasă ştim să fim selectivi, să alegem ceea ce contează şi ne motivează cu adevărat. Nu trebuie decât să aplicăm acelaşi filtru personal şi în călătorii.
3. Mai puţină grabă
Nu te grăbeşti destul la muncă sau acasă? Nu te-ai săturat de termene limită şi de listele cu sarcini? Nu ţi s-a întâmplat să te întorci dintr-o călătorie mai obosită decât erai atunci când ai plecat? Da, ştiu, ai şi pentru asta o scuză, se spune că e o altfel de oboseală, care face bine. Este parţial adevărat, orice schimbare de ritm şi rutină poate face bine. Dar poţi foarte bine să îţi iei rutina cu tine sau să îţi creezi una nouă, acolo unde ajungi. Eu, de exemplu, încerc să alerg dimineaţa, oriunde aş fi. E o rutină care îmi face plăcere şi care mă apropie mai mult de obiceiurile şi viaţa matinală a localnicilor. Dimineaţa la Barcelona, pe faleză, întâlneam pescari, alţi alergători, oameni la costume pe biciclete sau angajaţii teraselor care se pregăteau de o nouă zi. Din brutării năvălea în stradă mirosul cald de pâine, din cafenele se strecura aroma de cafea proaspătă, iar turiştii nu erau încă în peisaj. Momentul acela mi-a rămas printre cele mai dragi în inimă, în ciuda tuturor frumuseţilor pe care le-am văzut.
4. Îţi poţi lua pasiunile cu tine
Hai să nu ne limităm la rutină, să ne gândim şi la pasiuni. Cu siguranţă că ai ceva activităţi de care nu ai niciodată suficient timp acasă. Să joci un joc, să pictezi, să citeşti, să găteşti, să dansezi, tu ştii mai bine. De ce nu ai căuta să faci asta şi acolo unde călătoreşti? Poate vrei chiar să înveţi ceva nou, să faci un curs, să găteşti cu un localnic, să petreci mai mult timp fotografiind sau să stai pur şi simplu câteva ore la o terasă, studiind oamenii, aşezându-ţi gândurile şi inspirându-te pentru ceea ce vei pune, într-o formă sau alta, pe hârtie. Dacă alegi să stai puţin într-un loc nu vei avea timp pentru asta. Tentaţiile sunt multe şi mari, primele zile sunt întotdeauna haotice, îţi ia ceva timp până intri în atmosferă şi începi să te descurci mai bine în noul peisaj, iar când ai reuşit să te adaptezi te trezeşti că trebuie să pleci mai departe sau înapoi acasă.
5. Mai puţin înseamnă mai mult
Asta e valabil indiferent de perioada pe care o petreci într-un loc. Încearcă să-ţi propui să vezi mai puţin chiar dacă ai mai mult timp. Nu ai un contract semnat cu nimeni (asta dacă nu ai cumva jobul de a scrie un ghid), nu te obligă nimeni să vezi absolut tot ce merită văzut, aşa că alege câteva experienţe care ştii că te vor satisface şi acordă-le timpul tău, atât cât e. Revenind însă la o perioadă mai lungă petrecută într-un loc, ai observat probabil că ai nevoie de câteva zile până să observi detalii pe care ochiul tău, copleşit de atâta noutate, nu poate să le vadă în două zile: să auzi un clopot care bate la ora exactă, să ştii ora la care oraşul miroase a ceva bun, să ştii când iese lumea la masă sau la plimbare. Probabil ai păţit ca noi, să intri într-un restaurant gol, la ora nepotrivită, aşa că ai nevoie de răgaz şi timp pentru a te integra în ritmul local. E conexiunea pe care o stabileşti cu locul, posibilă doar în timp.
Când nu te grăbeşti ai mai multe şanse să descoperi şi cotloane mai puţin umblate, reuşeşti, în cele din urmă, să ieşi de pe străzile bătute. Există un mâine în care ştii că vei putea vedea şi altceva de pe lista ta şi îţi permiţi luxul de a coti pe o stradă despre care nu ştii nimic, de a intra într-un gang şi a descoperi o oază de frumuseţe şi linişte, de a explora poate împrejurimile oraşului sau cartierele mai puţin prezente în ghiduri.
6. Pe de altă parte, mai mult înseamnă mai puţin
Când stai mai mult într-un loc economiseşti bani. Poţi obţine un preţ mai bun la cazare şi poţi să-ţi închiriezi un apartament şi să cumperi mâncare de la piaţă, pe care să ţi-o găteşti singur. Experienţa în sine de a merge la piaţă e valoroasă, oriunde te-ai afla în lume, chiar dacă nu îţi place să găteşti. Pe de altă parte, atunci când ai mai mult timp ai mai multe şanse să descoperi locurile cu mâncare bună şi ieftină, de unul singur. Chiar dacă te-ai documentat înainte pe internet, e foarte posibil ca, la faţa locului, informaţia să se dovedească deja depăşită. Am păţit de câteva ori să bântuim flămânzi morţi până la nu ştiu ce adresă şi acolo să descoperim că era în renovare sau că programul afişat pe internet nu corespundea realităţii. Dincolo de casă şi masă, nu te pripeşti şi ai timp să te prinzi care variantă de transport e mai eficientă şi mai ieftină. Cardurile turistice care includ şi transportul nu sunt întotdeauna cea mai bună variantă, fiind mai scumpe decât ceea ce ai cheltui dacă ţi-ai plăti biletul întreg de intrare la un muzeu (repet, oricum nu le vei vedea pe toate într-un timp limitat) şi un abonament de şapte zile pe toate liniile. Iar dacă nu te grăbeşti şi ai timp să te documentezi bine înainte de ajunge la destinaţie, vei şti dinainte ce e cel mai potrivit pentru tine. Iar dacă nu, vei putea să îţi iei câteva călătorii de prim ajutor, până te prinzi cum îţi e mai uşor să circuli prin oraş, cum sunt distanţele şi cât vei merge pe jos sau cu mijloace de transport.
7. Călătoreşti responsabil
Când eşti pe grabă te uiţi la clădirile şi aspecte exterioare ale unei destinaţii. Când ai mai mult timp, începi să te uiţi la oameni şi detalii. Începi să cauţi afaceri mici de familie, să vrei să înţelegi care le sunt meşteşugurile şi ce fac pentru a trăi, în afară de turism. Ai şansa să afli mai multe despre felul în care localnicii îşi preţuiesc locul, îşi iubesc limba sau ce părere au despre ceea ce ţie ţi se pare autentic, iar ei ştiu că e doar o găselniţă turistică. Poate prinzi un festival, poate descoperi nişte ateliere, poate ai contribui şi tu, cu banii tăi, la păstrarea unor obiceiuri. Călătoria ta devine mai puţin egoistă astfel, devine responsabilă.
Poţi încerca, şi te sfătuiesc să faci asta, să afli chiar înainte de a ajunge într-o destinaţie care sunt problemele cu care se confruntă un oraş de exemplu, să afli şi care sunt efectele nocive pe care turismul le aduce cu el. În felul acesta poate nu vei arunca şi tu încă o piatră spre distrugerea sau deteriorarea unor locuri valoroase pentru omenire.
Ca să nu mai spun, acum că ne apropiem de final, că dacă ai timp poţi să încerci să ajungi cu trenul, dacă nu e la o distanţă foarte mare. Iar dacă trebuie să zbori, să încerci măcar să alegi un zbor direct sau să faci o pauză atunci când e unul intercontinental. E o poveste lungă legată de emisii în care nu voi intra acum. Oricum, mai bine faci un bine pământului şi indirect ţie, alegând să zbori o dată şi să stai nouă zile, în loc să zbori de trei ori, pentru câte un weekend prelungit.
8. Rămâi cu amintiri durabile
Cu ce rămâi în urma unei vacanţe mai lungi petrecute într-un loc? Cu amintiri şi emoţii care vor dura mai mult, pentru că au avut timp să se instaleze în sufletul tău. Rămâi cu sentimentul că nu ai trecut pe lângă lucruri importante, dar şi cu dorul de a reveni. Pentru că da, riscul unei şederi îndelungate este să te ataşezi mai mult de acel loc şi să vrei mereu să te întorci la el. Rădăcinile noastre recunosc pământul care ne-a făcut să înflorim şi dau comandă aripilor să zboare către el.
Aşa cum spuneai şi tu, dragă Andreea, pe facebook, „e ca întâlnirea cu un prieten vechi – atunci când îl revezi îţi stârneşte nostalgii, îţi dă ocazia să vezi dacă şi cât s-a schimbat şi pe care ai şansa să-l cunoşti în profunzime.”
Cu drag,
Roxana
PS: acest articol face parte dintr-o serie de scrisori pe care ne dorim să le adresăm cititorilor noştri, cu gândul de a inspira şi a împărtăşi. Scrisorile vor fi trimise atât pe blog, cât şi către căsuţa poştală a unui cititor anume, ales dintre prietenii cu care interacţionăm pe pagina noastră de facebook.
Dacă ţi-a plăcut, dă gândul mai departe sau abonează-te!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
