Nu ştiu cum călătoreşti tu sau ce cauţi într-o călătorie, dar mă străduiesc să aflu, cu ajutorul tău, din răspunsurile care s-au strâns la sondaj. Nu vreau să cad nici în extreme, nici să pun pe cineva la zid, dar am obosit să tot dau, în blogosfera locală şi internaţională, de titluri care promit că te învaţă cum să călătoreşti gratis sau aproape gratis. Nu e un subiect nou, nu sunt eu prima care se revoltă, dar mă miră că în continuare, la o simplă căutare pe google, se găsesc atât de multe titluri care promit să te înveţe cum să călătoreşti gratis – şi nu aşa oricum, ci în jurul lumii! Serios, chiar ne dorim asta? Chiar am vrea să facem un tur de lume, ceea ce ne-ar putea lua nişte ani, refuzându-ne multe şi abţinându-ne de la orice? Dar vom da click imediat pe astfel de promisiuni pentru că ne-am născut în lumea lui dă-mi orice dacă e moca, pentru că n-am zice nu dacă am găsi cu adevărat soluţia salvatoare. Dar ideea e bine împachetată sub alte oferte, trucuri şi idei despre cum să călătoreşti ieftin. În cazurile fericite, vom descoperi în spatele titlului un ghid destul de bine organizat, cu fel de fel de sfaturi utile despre ce şi cum să vizităm, despre cum să cheltuim mai puţin. Ieftin e una, gratis e altceva. Abia dacă găsim două-trei gratuităţi reale într-un articol, dar care să fie şi uşor de obţinut, pentru care să nu trebuiască să ne călcăm pe toate principiile şi nevoile noastre umane.
Călătorie gratis? Nu, nu cred.
Hai să îţi spun părerea mea. Nu mă aştept să mă aprobi şi nici să gândeşti ca mine, dar eu nu cred în ruptul capului că ideea de gratis se poate asocia în vreun fel ideii de călătorie, aşa rotundă cum e ea.
Vorbind în cifre, 50% dintre cititorii noştri sunt angajaţi, cu un loc stabil de muncă şi zile de concediu – atâtea câte pică de la conducere. 36% au afacerea lor sau sunt pe cont propriu – nici asta nu înseamnă că au vacanţe nelimitate, dimpotrivă. Şi 80% cheltuiesc peste 20 de euro/zi, în plus faţă de cât dau pe transport şi cazare. Ce-o fi cu toţi oamenii aceştia, n-au citit încă articolele despre cum poţi să călătoreşti gratis?
Nu analizăm acum excepţiile, vorbim despre oameni ca mine şi ca tine, care atunci când ne gândim la un concediu nu visăm la o plecare cu autostopul, pentru ca apoi să fim la mila, generozitatea şi prietenia altora, sperând că ne-o oferi cineva un acoperiş şi ceva de mâncare. Am trecut poate de vârsta asta şi am început să ne dorim libertare la cultură, la mişcare şi la gust. Ne dorim să considerăm intrarea într-un muzeu ca pe o componentă firească şi dezirabilă într-o călătorie, vrem să ne permitem taxa – deloc gratis – a intrării la un parc de distracţii, să putem închiria o bicicletă sau să ne plimbăm pe un cal, să zburăm măcar o dată în viaţă cu balonul, să putem să ne cumpărăm un altfel de suvenir sau un cadou pentru familie şi cei dragi. Ne dorim să gustăm ceva specific sau să luăm lecţii de gătit – şi ca să vezi, dacă eu acasă nu mănânc din gunoi şi nici mâncare proastă, doar ca să îmi umplu stomacul, nu o să fac asta nici la Paris!
Gratuităţile nu sunt doar când vrem noi, iar punctele la puncte trag
Da, există locuri, muzee şi atracţii gratuite în orice oraş, reduceri sau chiar gratuităţi pentru copii şi seniori, există porţi deschise, asta e cu totul altceva. Care este şansa ca aceste zile să pice exact când suntem noi acolo sau să găsim bilete de avion gratuite ca să merite să luăm decizia spontană de a profita şi a pleca? Şi hai să îţi spun ceva, punctele acelea obţinute la zboruri frecvente, ajută doar când avem cu adevărat zboruri frecvente. E ca la bani, punctele la puncte trag. Iar dacă nu avem bafta ca jobul nostru să ne trimită prin lume, nu vor fi niciodată suficiente ca să călătorim gratis. Dar sunt de acord că e bine să fim informaţi, să citim tot felul de articole cu idei despre cum putem eficientiza bugetul. Dar să călătorim gratis sau aproape gratis într-un mare oraş sau într-o insulă, când numai avionul până acolo poate să ne coste ceva… între puţin şi mult? Nu cred.
Buget minim în Europa: 100 de euro/zi
Părinţii mei sunt pensionari şi pasionaţi de călătorii. Eu n-am întâlnit până acum pe nimeni mai bine organizat ca ei. Îşi fac planuri cu un an înainte, inclusiv rezervări. Ştiu dinainte cât vor cheltui în fiecare zi. Îşi fac mâncare de acasă, pe care o iau cu ei, din motive de sănătate şi nu numai. Nu intră în restaurante, alegând în schimb obiectivele culturale, la fel ca cel puţin 35% dintre cititorii noştri. Şi chiar şi aşa, nu reuşesc să scadă bugetul zilnic sub 100 de euro, incluzând aici benzina şi cazarea (vorbim despre Europa). Înmulţeşte asta cu 15-20 de zile şi spune-mi uitându-te la mine în ochi că e aproape gratis! Nu e. Nici pentru un pensionar, nici pentru cineva cu un salariu mediu, care mai are şi alte plăţi şi cheltuieli de făcut în viaţa lui. Iar de la mediu în sus oricum subiectul acesta nu mai contează.
E munca o altă formă de vacanţă? N-aş crede nici asta.
Pentru tineri există posibilitatea de a merge la şcoli în alte lumi, o şansă extraordinară de a se confrunta cu oameni şi culturi diferite. Dar hai să nu confundăm studiile şi nici voluntariatul (altă opţiune la modă) cu o vacanţă. În ambele variante mai întâi munceşti, apoi te plimbi dacă mai poţi. Încurajez călătoria cu toată inima, ştiu cât este de importantă în formarea noastră ca oameni, dar nu cred că se poate face fără un preţ, nu în adevăratul sens al cuvântului.
Poate o să te uiţi acum la mine şi vei spune: da, ia uite cine vorbeşte, bloggerul care a plecat de mai multe ori pe banii altora, care a avut bilete de avion plătite sau chiar excursii întregi. Ţi se pare că ăsta e visul meu? Ţi se pare că nu mă costă timp şi efort? Că nu am muncit o grămadă de timp ca să ajung aici, şi asta pe nimic? Mă costă şi m-a costat, de la timp până la bani ca să pot beneficia de anumite avantaje. Iar partea interesantă e că, în România dar şi în alte ţări, atât companiile cât şi o parte dintre cititori nu înţeleg asta şi au senzaţia că dacă ţi s-au acoperit costurile de transport-cazare-masă eşti „cumpărat”, că timpul şi talentul vin la pachet cu recunoştinţa, pe veci. Că important e să pleci, banii pentru facturile de lumină, gaz, telefon, net şi pasiunile copilului venind apoi de undeva din cer. Dar asta e deja altă poveste, pe care o voi ataca poate altădată pe larg dacă interesează pe cineva. Am vrut doar să spun că nici ceea ce primim gratis nu e gratis. Niciodată nu e.
Călătoria responsabilă nu poate fi gratis
Mai este un aspect, cel al responsabilităţii, al sustenabilităţii în turism. Cât călătorim, câţi călătorim şi unde călătorim? Ce s-ar întâmpla cu Capela Sixtină dacă intrarea ar fi gratis? Eu am văzut ce înseamnă coada la Vatican în ziua în care intrarea este gratuită, aşa că ştiu ce spun. Citeam deunăzi pe undeva că, la câţi oameni respiră acolo sub ea, sunt şanse mici să reziste. Acelaşi lucru e valabil şi în peşteri, unde un număr limitat de oameni pe grup ar ajuta la conservarea acestora. Despre Italia toată se spune că nu mai are nevoie de turişti, nu în oraşele mari, că atenţia ar trebui să se mute către zonele rurale. Turismul responsabil nu este un turism gratuit şi indiferent faţă de efecte, nu poate să fie. Nu te poţi aştepta să călătoreşti responsabil crezând că e ok să nu generezi niciun venit celor care se pregătesc să te întâmpine. Nu te poţi aştepta ca o comunitate să crească doar cu speranţa că într-o zi vei zăbovi ceva mai mult, că vei sta şi vei consuma din ceea ce ţi-ar putea oferi. Suntem responsabili şi de casa noastră şi de casa gazdelor noastre. Iar asta înseamnă, uneori, să punem umărul încurajând dezvoltarea locală, protejând natura, muncind sau, dacă suntem în vacanţă, cheltuind. Atât cât se poate, mai mult sau mai puţin, dar cheltuind.
Te-ai gândit cum ar fi să ai un hotel care să ţi se umple de oaspeţi care nu plătesc nimic? Ţi-ai imaginat vreodată cum sună pentru gazdă sfaturile tale despre cum e să călătoreşti gratis sau aproape gratis? Şi dacă ţie – celui care te prezinţi ca un guru în călătorii, nu-ţi pasă, cui să-i pese?
Dacă am exagerat pe alocuri a fost pentru că am vrut să transmit cât mai clar ideea, eliminând în mod intenţionat cazurile deosebite şi excepţiile, pelerinajele sau călătoriile care sunt, prin abordarea lor, mult diferite de o simplă vacanţă. Cei mai mulţi dintre noi mergem în concedii să ne odihnim, să ne umplem mintea şi sufletul cu lucruri frumoase, nu cu frustrări. Avem nevoie de sfaturi realiste pentru acele câteva zile privilegiate. De aceea ne uităm şi ne documentăm pe internet, unde găsim toate aceste articole minunate despre cum putem călători fără bani. Şi dăm click cu speranţă pentru ca în scurt timp să ne dăm seama că ne-am luat ţeapă, că n-am face aşa ceva niciodată.
Tu ce părere ai, ai călătorit vreodată gratis sau aproape gratis şi ţi-a plăcut? Dacă da, mă poţi convinge de asta, îmi povesteşti? Dacă ai scris ceva, pro sau contra, lasă şi tu un link într-un comentariu. Dacă nu poate că vei dori să scrii părerea ta şi să revii aici să îmi arăţi. Aproape că aş vrea să aflu că nu am dreptate…
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
