În primul nostru an de activitate am avut ocazia să cunosc şi să discut cu mai mulţi pasionaţi de călătorii decât în toată viaţa mea de până la LumeaMare.ro. Voi face mai jos o trecere în revistă a celor a căror nume sunt mândră că există în lumea noastră.
Am aflat de Vasile Stoica, primul roman care a făcut înconjurul lumii în fotoliu rulant sau de Constantin Lăcătuşu, cel ce a străbătut Groenlanda pe schiuri.
Am înţeles ce înseamnă pelerinajul pe Camino, cu ajutorul Veronicăi Drăgoi şi am pornit într-o călătorie iniţiatică prin Nepal şi Tibet, alături de Anca Petrescu.
Într-un hostel am avut şansa să îi întâlnesc pe Marie şi Jean Marc, călători în jurul lumii pe biciclete.
Am stat apoi de vorbă cu
echipa DreamTeam.RO
Am aflat despre români plecaţi prin Europa, cei pe care îi întâlnim în excursiile noastre.
În plus am avut ocazia să îi ascult, la Poveşti din LumeaMare, pe:
Liana, Mitroi, Marian Enache, Cornelia Florea, Cezar Dumitru (ediţia 1),
Adriana Bălţatu, Raluca Popescu, Mihai Barbu (ediţia 2),
Mirona Grigore, Alina Rădulescu, Carmen Okabe (ediţia 3)
Tudor Vintiloiu, Tea Teodorescu, Bogdan Surdu, Sandra, Maia Banciu (ediţia 4)
Miruna Avram, Alin Totorean (ediţia 5)
Lucian Uşurelu, Bogdan Teodorescu (ediţia 6)
Şi la final, subsemnata, a dat primul interviu filmat din viaţa ei.
Pare lungă lista? Să vă spun ceva? Cred că se putea şi mai bine de atât! Vom recupera în anul care vine.
PS: Când am scris această listă nu ştiam că Alin Totorean, unul dintre cei mai fascinanţi oameni pe care i-am cunoscut, a fost diagnosticat cu cancer. Repet şi aici rugămintea de a-l ajuta!
Articole similare
1 AN de idei, sfaturi şi informaţii utile
1 AN de incursiuni în patrimoniul omenirii
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!